Igiena&Sanatate
Norme de igienă & sanatate în unitatea noastra!
Încă din primii ani de viață, orice copil ajunge să fie familiarizat cu importanța igienei în viața de zi cu zi. Chiar de la grădiniță, unde spălatul pe mâini și pe dinți sunt practici integrate chiar și sub forma unor jocuri didactice, unde normele sanitare trebuie să devină parte din disciplina oricărui individ.
În momentul in care copiii sunt preluati de la poarta si intra in vestiar, asistenta medicala verifica starea de sănătate a copiilor, acestora li se măsoara temperatura și se iau toate măsurile necesare pentru evitarea răspândirii anumitor boli.
După această triere, impreuna cu ingrijitoarea, copiii merg sa se spele la baie cu săpun si ulterior merg la sala de grupa unde sunt intampinati de doamna educatoare.
Inainte de servirea meselor, atunci cand se intorc de afara, copiii merg sa se spele pe maini.
Pentru copiii care sunt depistaţi cu febra sau suspecţi de boli transmisibile în perioada în care se află în gradinita se asigură izolarea asistată a acestora (în cabinetul medical sau izolatorul gradinitei) până la preluarea lor de către părinţi sau reprezentantul legal. Revenirea după o perioadă de absenţă mai mare de 3 zile consecutive, din motive medicale, se va face numai pe baza avizului epidemiologic eliberat de medicul de familie sau, după caz, de către medicul curant, cu informarea asistentei medicale şi predarea adeverinţei/avizului la cabinetul medical al gradinitei.
Medicul pediatru din cadrul gradinitei Guguta are responsablitatea sa intocmeasca pentru fiecare copil un dosar medical din momentul in care intra in colectivitate, care ii va servi ulterior la inscrierea la scoala; sa tina legatura cu Directia de Sanatate Publica; sa ia decizii medicale in cadrul institutiei noastre; sa consulte copii.
La intrarea in colectivitate copiii trebuie sa prezinte adeverinta medicala, lista vaccinuri si aviz epidemiologic.


Regulile de efectuare a curățeniei!
Fiecare persoană care intră în gradinita, angajati, părinti, vizitatori, au obligația de a-și dezinfecta mâinile cu dezinfectant ce se află la intrarea în unitatea de învățământ.
Dezinfectarea tuturor jucariilor, clantelor, mobilierului din clase se face zilnic, dupa program, de catre o persoana responsabila in acest sens.
Salile de grupa sunt aerisite zilnic corespunzător.
Se folosesc produse de curatenie de inalta calitate;
Toate produsele chimice, detergenți și soluții de curățare sunt avizate de către Ministerul Sănătății, sunt produse eficiente și utilizate în concordanță cu recomandările producătorului.